Sfinții – prietenii lui Dumnezeu și lumină pentru sufletele noastre

Sfinții – oameni care au lăsat lumina lui Hristos să strălucească în ei

Sfinții sunt una dintre cele mai mari mângâieri ale Bisericii. Ei nu sunt simple nume din calendar, nici figuri îndepărtate, așezate undeva departe de viața noastră. Sfinții sunt oameni vii în Dumnezeu, prieteni ai lui Hristos și rugători pentru noi.

Când privim spre sfinți, nu privim spre niște vieți fără luptă, fără durere sau fără încercări. Dimpotrivă, mulți dintre ei au trecut prin greutăți mari, prin prigoane, boli, sărăcie, singurătate, ispite, căderi și ridicări. Dar în toate acestea au ales să nu se despartă de Dumnezeu.

Sfințenia nu înseamnă lipsa luptei, ci biruința harului în omul care se lasă schimbat de Hristos.

De aceea, Biserica îi cinstește pe sfinți nu ca pe niște eroi lumești, ci ca pe oameni în care Dumnezeu a lucrat cu putere. Ei ne arată că Evanghelia nu este doar cuvânt frumos, ci viață trăită. Că omul poate ierta. Poate răbda. Poate iubi. Poate mărturisi adevărul. Poate cădea și se poate ridica prin pocăință.

Sfinții sunt dovada vie că omul nu este chemat la întuneric, ci la lumină.

Sfinții au fost oameni ca noi

Uneori ne gândim la sfinți ca la niște ființe de neatins. Îi vedem în icoane, cu aureolă, cu chipuri liniștite, și uităm că au fost oameni care au plâns, au obosit, au suferit și au avut de luptat cu firea omenească.

Sfântul Petru a cunoscut căderea și lacrima întoarcerii. Sfântul Pavel a fost schimbat din prigonitor în apostol. Sfânta Maria Egipteanca a trecut de la o viață rătăcită la o pocăință adâncă. Mucenicii au simțit durerea, dar nu s-au lepădat de Hristos. Cuvioșii au dus lupte nevăzute în tăcere, post și rugăciune.

Aceasta este frumusețea sfinților: nu ne arată o sfințenie rece, ruptă de viață, ci o sfințenie care se naște în mijlocul luptei.

Ei au avut trup ca noi, inimă ca noi, ispite ca noi, necazuri ca noi. Dar au ales mereu să se întoarcă spre Dumnezeu. Au ales rugăciunea în locul deznădejdii, smerenia în locul mândriei, iertarea în locul răzbunării și credința în locul fricii.

De aceea, când citim viețile sfinților, nu trebuie să spunem: „Eu nu pot fi ca ei”. Mai bine să spunem: „Doamne, ajută-mă să fac și eu un pas mic spre Tine”.

De ce îi cinstim pe sfinți

Biserica Ortodoxă îi cinstește pe sfinți pentru că în ei a strălucit harul lui Dumnezeu. Cinstirea sfinților nu se oprește la ei, ci urcă spre Hristos, Cel care i-a luminat, i-a întărit și i-a sfințit.

Așa cum cinstim o icoană nu pentru lemnul și culorile ei, ci pentru cel zugrăvit în ea, tot așa cinstim pe sfinți pentru lucrarea lui Dumnezeu din viața lor. Ei nu iau locul lui Hristos, ci ne duc mai aproape de El.

Sfinții sunt ca niște făclii aprinse din Lumina cea mare. Nu luminează prin ei înșiși, ci pentru că s-au apropiat de Dumnezeu. Și tocmai de aceea ne sunt atât de dragi: pentru că ne arată că omul poate deveni locaș al harului.

Când spunem „Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi”, nu cerem sfântului ceva despărțit de Dumnezeu. Îl rugăm să mijlocească pentru noi, să ducă rugăciunea noastră înaintea Domnului, așa cum și noi cerem rugăciune de la cei dragi.

Sfinții nu ne îndepărtează de Hristos, ci ne învață cum să mergem spre El.

Sfinții și viața noastră de fiecare zi

Sfinții nu sunt doar pentru zilele de sărbătoare. Ei ne pot însoți în viața de zi cu zi, în casele noastre, în munca noastră, în necazurile noastre și în rugăciunile noastre simple.

Când suntem bolnavi, ne putem ruga sfinților doctori fără de arginți. Când suntem păgubiți sau nedreptățiți, îl putem chema pe Sfântul Mina. Când avem nevoie de curaj, ne putem ruga Sfântului Gheorghe. Când căutăm ocrotire pentru familie și pentru țară, îl chemăm pe Sfântul Apostol Andrei. Când ne simțim slabi și apăsați, putem cere ajutor Maicii Domnului și tuturor sfinților.

Fiecare sfânt poartă o lumină aparte. Unul ne învață pocăința. Altul răbdarea. Altul curajul. Altul milostenia. Altul tăcerea. Altul rugăciunea neîncetată.

Dar toți ne spun același lucru: nu trăi fără Dumnezeu. Nu lăsa sufletul să se răcească. Nu te opri în cădere. Nu te lăsa biruit de păcat. Ridică-te, roagă-te, întoarce-te, mergi mai departe.

Calendarul sfinților – o școală a inimii

Calendarul creștin ortodox este plin de pomeniri ale sfinților. Aproape în fiecare zi, Biserica ne pune înainte chipuri de mucenici, apostoli, ierarhi, cuvioși, mărturisitori, femei sfinte, doctori fără de arginți și drepți ai lui Dumnezeu.

Acest calendar nu este doar o listă de nume. Este o școală a inimii. În fiecare zi, un sfânt ne amintește ceva. Unul ne mustră prin curajul lui. Altul ne mângâie prin blândețea lui. Altul ne ridică prin pocăința lui. Altul ne arată că răbdarea nu este slăbiciune, ci putere duhovnicească.

Dacă ne-am opri măcar câteva minute asupra sfântului zilei, viața noastră ar primi mai multă lumină. Am vedea că nu suntem singuri pe drum. Că înaintea noastră au mers mulți. Că drumul credinței este greu uneori, dar nu este pustiu.

Sfinții sunt ca niște pași luminoși lăsați în urma lor, ca noi să nu ne pierdem în întuneric.

Cum îi putem cinsti pe sfinți

Îi cinstim pe sfinți prin rugăciune, prin participarea la slujbe, prin citirea vieților lor, prin aprinderea unei candele înaintea icoanei, dar mai ales prin dorința de a urma credința lor.

Nu este de ajuns să purtăm numele unui sfânt, dacă nu încercăm să învățăm ceva din viața lui. Nu este de ajuns să avem icoane frumoase, dacă inima rămâne rece. Nu este de ajuns să cerem ajutor, dacă nu dorim și schimbarea vieții.

Adevărata cinstire a sfinților începe atunci când omul spune: „Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă să mă apropii și eu de Hristos”.

Să îi chemăm în necazuri, dar să îi pomenim și în zilele bune. Să le cerem ajutorul, dar să le urmăm și exemplul. Să ne bucurăm de ocrotirea lor, dar să nu uităm că ei ne cheamă la pocăință, curăție, iertare și dragoste.

Rugăciune scurtă către toți sfinții

Toți sfinții lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi, cei slabi și împovărați.

Voi, care ați iubit pe Hristos mai mult decât lumea, întăriți-ne și pe noi în credință, în răbdare și în nădejde.

Rugați-vă pentru familiile noastre, pentru cei bolnavi, pentru cei întristați, pentru cei singuri, pentru cei rătăciți și pentru toți cei care caută mila lui Dumnezeu.

Ajutați-ne să ne ridicăm din căderi, să nu ne pierdem pacea, să iubim adevărul și să ne întoarcem mereu către Hristos.

Toți sfinții, prieteni ai lui Dumnezeu și luminători ai Bisericii, duceți rugăciunea noastră înaintea Domnului și cereți pentru noi iertare, lumină și mântuire. Amin.

Gând de încheiere

Sfinții sunt aproape de noi nu prin apropiere omenească, ci prin rugăciune și iubire în Dumnezeu. Ei au trecut prin lume, au purtat crucea lor și au ajuns la lumina Împărăției.

Să nu îi privim ca pe niște chipuri îndepărtate, ci ca pe niște prieteni ai sufletului. Să le cerem ajutorul, să le citim viețile și să învățăm de la ei curajul de a rămâne cu Hristos.

Pentru că sfințenia nu este o poveste veche, ci chemarea fiecărui om de a se lăsa luminat de Dumnezeu.

Toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!